Marţi seară, o patrulă a Poliţiei Locale a depistat în jurul orelor 22.30, un grup de şase minori, cu vârste cuprinse între 9 şi 17 ani, care distrugeau coşurile de gunoi din Parcul Mihai Eminescu.
Doi dintre tineri, respectiv Alexanru Ionuţ I. în vârstă de 15 ani, cunoscut cu antecedente şi Ana Maria S., în vârstă de 17 ani, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei fiecare, pentru distrugerea domeniul public.
Ceilalţi patru minori, având vârste cuprinse între 9 şi 11 ani nu răspund contravenţional. Părinţii acestora urmează însă a fi sancţionaţi pentru lăsarea nesupravegheată a lor.
Cazul celor şase minori nu este singular. În urmă cu doar câteva zile, poliţiştii locali au sancţionat contravenţional pe V. Ovidiu, în vârstă de 24 ani, care şi-a vărsat nervii pe coş de gunoi tot în Parcul Mihai Eminescu.
„Din păcate eforturile municipalităţii de a înfrumuseţa oraşul se lovesc de teribilismul şi lipsa educaţiei unor tineri inconştienţi. Nu putem tolera aceste manifestări huliganice”, a declarat directorul Poliţiei Locale Botoşani Ioan Onuţu.