Accident pe Calea Naţională: Un biciclist a fost rănit grav după ce a trecut prin parbrizul unei maşini

accident biciclist Calea Nationala  BotosaniUn biciclist în vârstă de 59 de ani a fost rănit grav, joi seară, de o maşină pe Calea Naţională, în apropiere de Benzinăria Petrom-ieşirea spre Iaşi. El a fost lovit în plin de un Volkswagen Passat, cu număr de înmatriculare BT 05 DUM, condus de Dumitru Ciobanu, de 31 de ani, din Băluşeni.

VW Passat rula pe Calea Naţională dinspre Petru Rareş spre Lebăda, în acelaşi sens cu biciclistul, care tocmai încerca să facă stânga, pe strada Bradului, pentru a ajunge la serviciu. Nici biciclistul nu s-a asigurat, însă nici şoferul nu a observat bibicleta din faţa sa, luând-o în plin şi plimbând-o mai mult de 30 de metri.

accident biciclist Calea Nationala  BotosaniImpactul a fost atât de violent că Vasile Ciobanu, de 59 de ani, paznic la societatea Combustibilul SRL, a trecut prin parbrizul maşinii. Capul său a spart parbrizul şi a ajuns lângă scaunul şoferului. Bucăţi din bicicletă, dar şi pantofii bărbatului care se afla pe ea au fost găsiţi la mare distanţă de locul unde s-a oprit maşina, ceea ce presupune că autoturismul rula cu viteză.

accident biciclist Calea Nationala  BotosaniDin primele verificări, se pare că accidentul s-a produs din cauza biciclistului, care nu s-a asigurat în momentul efectuării virajului la stânga. Nu ştim deocamdată dacă biciclistul era sau nu băut, dacă avea vestă reflectorizantă sau dacă avea elementele reflectorizante ale bicicletei. Urmează să stabilim ulterior„, a afirmat Florin Rotăriţa de la Biroul rutier al Poliţiei municipiului Botoşani 

Biciclistul a fost transportat în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean Mavromati, având multiple traumatisme la cap, mâini şi picioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *