Liviu Axinte, liderul LSI Botoşani: Anul 2011 se încheie cu mai puţine realizări decât ne-am fi aşteptat noi pe linie sindicală

Liviu Axinte, liderul LSI
Liviu Axinte, liderul LSI

Anul 2011 a fost unul cu multe noutăţi,  care a început cu câteva reuşite, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani. Acesta a precizat însă că, per ansamblu, anul 2011 a fost unul cu mai puţine realizări pe linie sindicală, însă un an în care sindicatul pe care îl conduce nu a încetat să revendice în instanţă drepturile profesorilor stabilite prin lege.

Am reuşit la începutul anului să aplicăm la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani şi al şcolilor hotărâri judecătoreşti prin care angajatorii erau obligaţi să respecte legea, un an care ne-a adus pentru prima dată o noutate: emiterea unei legi ca să poţi bloca o situaţie apărută în două judeţe ale ţării, mă refer la siuaţia de la Botoşani şi Suceava. A fost un an care s-a terminat prin încercarea de blocare a mişcării sindicale prin emiterea unor acte normative. Mă refer la ordinul de ministru privind validarea fluxurilor financiare în învăţământul preuniversitar, ordin care creează discriminare în rândul angajaţilor aceluiaşi minister şi faţă de ceilalţi bugetari, un an care se încheie cu mai puţine realizări decât ne-am fi aşteptat noi pe linie sindicală, dar un an în care nu am încetat să ne revendicăm drepturile stabilite prin anumite legi, chiar şi în instanţă atunci când ele nu sunt respectate de angajatori şi partenerii noştri„, a spus Liviu Axinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *