Un şofer de maxi-taxi este cercetat în urma unui accident de circulaţie produs, vineri seară, când un tânăr a lovit cu Opel o femeie, care cobora din maxi-taxi în loc nepermis. Daniel Dumitru M. de 27 de ani, conducea un autoturism pe strada I.C.Brătianu din municipiul Botoşani, iar în momentul în care a efectuat un viraj la stânga, pe un sector de drum unde circulaţia se defăşoară într-un singur sens, a surprins şi accidentat pe Elena Z. de 55 ani, din municipiul Botoşani.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că victima coborâse dintr-un autovehicul „maxi taxi”, condus de către Geacin T. de 47 ani, din municipiul Botoşani, care a oprit, deşi în zona producerii accidentului rutier nu exista staţie pentru urcarea sau coborârea călătorilor.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a primit îngrijiri medicale, rămânând internată.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative; aceştia au fost conduşi la Spitalul Judeţan Botoşani, unde atît lor cît şi victimei le-au fost recoltate probe biologice de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit că vinovăţia producerii accidentului rutier aparţine şoferului de maxi-taxi, care a oprit un autovehicul ce efectuează transport public de persoane, în alt loc decît cele prevăzute pentru urcarea sau coborârea călătorilor.
Ambii şoferi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Femeie lovită de o maşină după ce a coborât dintr-un maxi taxi