Eveniment extrem de important, joi, la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) din Botoşani. Terenul de sport multifuncţional al instituţiei a fost inaugurat oficial în prezenţa multiplelor campioane naţionale, europene şi mondiale chestorul Elisabeta Lipă – preşedintele Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, şi Doina Melinte – preşedintele Agenţiei Naţionale de Sport şi Tineret.
Baza sportivă, aflată pe strada Ion Creangă, a fost construită cu sprijinul financiar al Uniunea Sportivilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor (30.000 de lei) şi al angajaţilor din IJJ Botoşani. Costurile totale s-au ridicat la 140.000 de lei.
„Aceasta este baza de pregătire sportivă a unităţii. Am fost nevoiţi să apelăm la serviciile unei firme specializate pentru a face această investiţie„, a declarat colonelul Constantin Moroşanu, şeful IJJ Botoşani.
După ce au tăiat panglica inaugurală, fostele mari sportive au dat autografe pe o minge de fotbal.
Terenul urmează să fie dotat şi cu instalaţie de nocturnă. Tototdată, IJJ are în vedere amenajarea unor vestiare.
Terenul va fi utilizat de cadrele inspectoratului pentru intreceri de fotbal, handbal sau tenis.