Copiii-reporteri se implică în campania „ShoeBox-cadoul din cutia de pantofi”

După modelul elevilor din clasa a VIII-a de la Şcoala nr. 7, coordonaţi de profesorul Georgeta Oniciuc, copiii care frecventează cursul de jurnalism „Micii Reporteri”, iniţiat vara aceasta în cadrul proiectului Biblio-Vacanţa al Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”, de către Asociatia Culturală „Adrian Enache”, vor pregăti daruri pentru copiii orfani, în cadrul campaniei „ShoeBox-Cadoul din cutia de pantofi.

Elevii de la Şcoala nr.7 au împachetat numai puţin de 28 de cadouri pe care deja le-au dus la centrul de colectare din strada Stefan Luchian nr. 20, ap.21, lângă CAR MUNICIPAL. (persoana de contact Ailoaie Luminita, tel 0734 885 558)

Campania se adresează tuturor celor care doresc să aducă un zâmbet unui copil care, poate niciodată nu l-au văzut pe Moş Crăciun.  Copiii-reporteri se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 15.00, la sediul unde ei desfăşoară, săptămânal, cursul de jurnalism şi vor împacheta produsele pregătite în cutiile de pantofi pe care le deţin.

Micii reporteri cu vîrste cuprinse între 10 şi 13 ani vor scrie apoi despre implicarea în această campanie în propriul lor ziar intitulat „Buzz” tiparit cu sprijinul Centrului Europe Direct Botoşani.

Alături de copiii pasionaţi de jurnalism, sunt aşteptaţi şi alţi copii şi adolescenţi care doresc să facă un cadou cât de mic unui suflet singur, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Copiii-reporteri îi aşteaptă pe toţi cei care doresc să se alăture campaniei, sâmbătă de la ora 15.00, la sediu (sediul PNTCD) situat în imediata apropiere a Bibliotecii Judeţene (secţia împrumut copii), langa pub-ul „La Negustori”, recent deschis în zonă . Detalii despre campanie se pot găsi aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *