Şapte dintre membrii grupării de la Ştefăneşti şi Româneşti care a fost destructurată miercuri seară de procurorii DIICOT au primit, vineri seară, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, emise de Tribunalul Botoşani. Şase dintre ei sunt acuzaţi de contrabandă şi constituire de grup infracţional organizat, iar cel de-al şaptelea de contrabandă şi aderare la grup infracţional organizat.
Cei arestati sunt Grindei Leonard Cătălin, Grindei Cristinel Serafim, Grindei Ion, Rîpă Gheorghe Ilie, Ciomaga Dan Florin, Ştreang Aurelian Mihăiţă şi Alexa Cristinel.
Potrivit procurorilor DIICOT, cei şapte, alături de alţi 19 membri ai grupării, printre care şi un copil de 16 ani, ar fi transportat peste Prut nu mai puţin de 16.505 pache de ţigări. Coletele erau aduse din Moldova cu sprijinul unor cetăţeni moldoveni, şi ei membri ai grupării.
Valoarea ţigărilor este estimată la peste 1,1 milioane de lei, adică circa 250.000 de euro.
În acest dosar, procurorii şi poliţiştii de frontieră au făcut, în noaptea de miercuri spre joi 30 de percheziţii domiciliare la locuinţe din Ştefăneşti, Bobuleşti, Bădiuţi şi Româneşti.