Cadrele didactice din judeţul Botoşani au anunţat că vor declanşa acţiuni de protest, însă nu din cauza salariilor… ci pentru cotizaţia de membru de sindicat. Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) a declarat că din toamna acestui an Ministerul Educaţiei a implementat un nou program electronic privind salarizarea personalului din învăţământ, program care nu mai prevede ca acea contizaţie de membru de sindicat să fie reţinută pe statul de plată. Măsura a nemulţumit dascălii botoşăneni care spun că sunt puşi pe drumuri pentru a-şi plăti individual cotizaţia la sindicat. Ei spun că această măsură de aplică de mai bine de 20 de ani.
„Măsura a fost aplicată în mod ilegal, de a nu se reţine cotizaţia pe statul de plată. Sunt plăcut impresionată să constat ca preşedintă că membrii de sindicat sunt foarte serioşi, că profesorii au nevoie de sindicat şi ne-au cerut să facem un protest în faţa Prefecturii, iar o delegaţie să meargă şi la Ministerul Educaţiei şi la Guvern. Profesorii consideră că, atâta vreme cât cotizaţia este deductibilă din impozit, era de datoria Ministerului Educaţiei ca să cuprindă în acest program de salarizare EduSal şi rubrica sindicat. Am avut numai duminică peste 50 de cadre didactice care au ridicat această problemă şi aceea de a organiza un miting de protest împotriva măsurii ilegale de a nu se reţine cotizaţia pe statul de plată„, a spus Maria Ţiprigan, liderul SIP Botoşani, care a precizată că această măsură a fost adoptată pentru a da o lovitură democraţiei în România, respectiv sindicatelor din sistem.
Aceasta declarat că va organiza, până la sfârşitul acestei luni, un referendum în rândul membrilor de sindicat pentru a-i întreba dacă sunt sau nu de acord cu măsura ministerului şi funcţie de aceasta va fi organizată şi acţiunea de protest.