Activitatea pe unele compartimente ale Primăriei blocată, din cauza concediilor medicale ale angajaţilor

Primaria Botosani
Primaria Botosani

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că la Serviciul edilitare din cadrul Primăriei Botoşani doi angajaţi se află în concediu medical de luni de zile şi că activitatea pe acest serviciu este blocată. Reprezentantul Primăriei susţine că anul viitor, când se va face o nouă organigramă, o parte din posturi vor dispărea, iar persoanele care au stat mai mult prin concediu medical decât la muncă riscă să îşi piardă locul de muncă.

Eu am dat o decizie de schimbare pe posturi a câtorva oameni, de schimbare de atribuţiuni de serviciu, pentru rentabilizarea activităţii, iar unii dinte cei în cauză stau numai în concediu medical. Ei între timp se plimbă foarte bine prin oraş, merg pe la facultate şi fac cursurile la zi, dau examene, deci sunt foarte bine toţi şi nu au nicio problemă medicală. Şi primesc şi bani pentru concediu medical. Din cauza aceasta, nici pe cei pe care i-am luat de pe alte compartimente şi pe care i-am pus în locul lor nu pot să-i folosesc. Activitatea este blocată şi am să iau măsuri dure. Cei care cred că ne fentează pe chestia asta, înseamnă că putem să ne descurcăm fără ei„, a spus Ghiorghiţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *