A adormit la volan intrând cu maşina în două autoturisme pe Calea Naţională

masina politieUn botoşănean a ajuns cu maşina avariată pe linia de tramvai de pe Calea Naţională, după ce a adormit la volan. Evenimentul rutier a avut loc miercuri seară, în jurul orei 23.30. Autoturismul a fost identificat de poliţiştii rutieri, iar în imediata apropiere se afla şi şoferul. Mihai Laurenţiu Hrişcanu, de 41 ani, din municipiul Botoşani. Acesta a declarat poliţiştilor că autoturismul îi aparţine şi că, în timp ce îl conducea pe strada Calea Naţională, a adormit la volan, împrejurare în care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu două autovehicule parcate regulamentar, provocând avarierea acestora.

Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, lucru pe care l-a refuzat.

Bărbatul a refuzat şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta s-au întocmit acte procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei,  urmând a se propune soluție procedurală.

One thought on “A adormit la volan intrând cu maşina în două autoturisme pe Calea Naţională

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *