Acţiuni caritabile şi activităţi şcolare în cadrul Săptămânii educaţiei globale, la Şcoala 7 Botoşani

actiune Scoala 7 BotosaniAnul acesta se marchează a XII-a ediţie a Săptămânii Educaţiei Globale, o săptămână dedicată educaţiei mondiale, care are ca scop promovarea în statele membre ale Consiliului Europei a activităților şcolare dedicate reducerii sărăciei şi a excluderii sociale, dar şi crearea unui cadru pentru înţelegerea drepturilor şi responsabilităţilor cetăţenilor  europeni.

La Școala Nr. 7 „Octav Băncilă” Botoșani, activitățile dedicate  acestei săptămâni au debutat  cu o competiție sportivă între elevi și profesori sub sloganul: „Mișcarea este viață”.  S-au executat exerciții de fitness, s-a  jucat  fotbal, volei, badminton, iar scorul nu a mai contat , participanții dând dovadă de mult  fair- play. 

Săptămâna a continuat cu o colectă de alimente, rechizite, jucării și hăinuțe la nivel de școală iar  produsele au fost donate la diferite instituții (cantine pentru săraci, grădinițe din mediul rural , familii nevoiașe),  elevii  dovedind astfel, că nu sunt indiferenți la necazurile  și suferințele  aproapelui, participând în număr foarte mare la această acțiune,  dar și cu o colectă de maculatură  și pet-uri exprimând în acest fel atitudinea lor ecologistă.  

Tot în această săptămână au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, compartimentul CAPC, ai Direcţiei de Sănătate Publică, în vederea  prevenirii  violenței, a consumului de alcool, droguri și alte substanțe, pentru promovarea sănătății, fiind organizate și expoziții de desene pe aceste teme. 

De asemenea în școală au fost realizate și expoziţii de fotografii, desene, afişe, planşe pe diverse teme: poluarea mediului, toleranță, drepturile copiilor. Au fost susținute cenacluri literare și dezbateri  despre marile personalități ale lumii dar și ale țării noastre care au avut ca scop conturarea valorilor civice și bunele practici în relaţiile dintre oameni. Au fost aplicate chestionare  pe tema toleranţei, egalităţii de şanse, drepturilor copiilor, non-discriminării, au avut loc vizite la muzee și case memoriale, s-au  vizonat filme și spectacole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *