Şofer scăpat de puşcărie după un accident cumplit

Şoferul care l-a accidentat grav pe Sebastian Gaidur în urmă cu mai bine de trei ani a scăpat de puşcărie. Condamnat iniţial la patru ani de închisoare în regim de detenţie, Ionel Muntianu a contestat sentinţa şi a reuşit să obţină ieri, la Curtea de Apel Suceava, reducerea pedepsei la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare sub supraveghere. Judecătorii au redus totodată cuantumul despăgubirilor materiale de la 85.000 de lei la 50.000 de lei, dar au menţinut despăgubirile morale de 100.000 de lei, precum şi renta lunară de 600 de lei pe care şoferul va trebui să i-o plătească lui Sebastian Gaidur până la recuperarea totală. Pronunţată ieri, sentinţa este definitivă.

Accidentul a avut loc pe 2 septembrie 2008, în apropierea podului de la Răchiţi, când motoscuterul pe care se aflau Sebastian Gaidur, fiul şefului de la Paşapoarte, şi o fată de 13 ani a fost spulberat de Opel-ul condus de Ionel Muntianu, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă fata a scăpat cu leziuni minore, Sebastian Gaidur a fost rănit grav fiind supus la circa 30 de intervenţii chirurgicale.

Monitorul de Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *