Concursul organizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) pentru ocuparea celor 10 funcţii de şefi ai secţiilor de poliţie rurală a fost amânat. Acesta trebuia să aibă loc ieri însă, întrucât Inspectoratul General al Poliţiei Române nu a aprobat derogările pentru candidaţii care nu îndeplineau condiţiile de participare, reprezentanţii IJP au decis amârea interviurilor. Potrivit regulamentului, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii minime – să fie ofiţeri de poliţie, absolvenţi de masterat sau studii postuniversitare, calificativul „foarte bun” în ultimii doi ani, minim patru ani vechime în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, trei ani în structurile de Ordine Publică şi minim doi ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei – dar jumătate dintre cei înscrişi nu îndeplineau aceste condiţii.
Monitorul de Botoşani