Reprezentanţii sindicatelor din învăţământul botoşănean au reţineri în ceea ce priveşte aplicarea de îndată a ordinului ministrului Educaţiei privind echivalarea studiilor învăţătorilor, educatorilor şi maiştrilor. Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, a declarat că Ministerul Educaţiei a aprobat acest ordin la indicaţia Guvernului, pentru a-şi pregăti campania electorală.
Cadrele didactice aflate în această situaţie vor trebui să depună dosarele la Inspectoratul Şcolar Judeţean până pe 15 decembrie. O comisie va analiza fiecare dosar şi va concluziona dacă respectivele cadre didactice se încadrează în prevederile acestui ordin.
„Se condiţionează echivalarea de nişte credite în ultimii cinci ani. Funcţie de rezultatele în urma evaluării acestor dosare, se va schimba încadrarea acestor categorii de colegi. Chiar şi cei cu Liceul Pedagogic, dacă au 100 de credite în ultimii cinci ani realizate, vor putea să treacă direct ca profesor învăţământ primar sau preşcolar. Este de-a dreptul revoltător dacă Ministerul Educaţiei l-a făcut în ultimul ceas. Treabuia să îl facă imediat după revoluţie. Unii colegi au absolvit între timp studii superioare şi au fost frustraţi la salarii de-a lungul a 20 de ani. Avem destule reţineri cu privire la salarizarea corespunzătoare a acestor categorii de colegi„, a spus Maria Ţiprigan.
Prin acest ordin, învăţătorii, educatorii şi maiştii fără studii superioare, dar cu rezultate remarcabile în ultimii cinci ani, vor fi asimilaţi ca profesori.