Aproximativ 4.000 de botoşăneni au trecut, în noaptea de luni spre marţi, pe la hipermarketul Kaufland. Deschiderea Carrefour i-a determinat pe cei de la Kaufland să organizeze „Noaptea albă” (de la 23.00 la 3.00), în care au încercat să reducă preţurile la o serie de produse, în special la cele de bază.
Atraşi de prţeurile promoţionale, botoşănenii s-au călcat practic în picioare pentru a pune mâna pe produse, în special pe ulei, care s-a vândut la 26 de lei/ bax (6 PET-uri de 1 litru). Cei mai câştigaţi par să fi fost micii comercianţi din mediul rural, care au cumpărat baxuri întregi de ulei şi alte produse la preţ redus (fructe).
Parcarea hipermarketului a fost neîncăpătoare, clienţii ajungând să lase maşinile în Bulevardul Mihai Eminescu.
Iată câteva filmulteţe postate pe Youtube.