Bal Venețian la Colegiul „Mihai Eminescu”

Lucia Rizac, castigatoarea titlului Miss Boboc 2011, Colegiul "Mihai Eminescu"

Elevii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” au fost ultimii care și-au ales reprezentanții în finala concursului „Miss și Mister Boboc”, care se va desfășura pe data de 17 noiembrie. Încă de la începutul spectacolului, bobocii, aspiranți la statutul de Miss și Mister Boboc, au introdus publicul foarte numeros (mulți dintre liceenii prezenți pentru a face galerie concurenților au fost nevoiți să stea în picioare!), atît prin decorul creat, cât și prin organizarea probelor, în povestea unui bal venețian, aceasta fiind și tema competiției.

Trei ore a durat spectacolul elevilor de la Colegiul „Mihai Eminescu”, suspansul de final creat, în așteptarea rezultatelor fiind prelungit chiar și peste răbdarea celor doi prezentatori. „Ni s-a spus să tragem de timp și asta facem”, au reacționat cei doi prezentatori la minutele de emoție maximă ale concurenților prelungite la nesfârșit de juriu.

Elevii ultimului bal au avut și cel mai lung spectacol, dar și cele mai multe premii acordate concurenților. Premii din partea sponsorilor, Miss și Mister Popularitate, Miss și Mister Telegenie, Miss și Mister Dance, Miss și Mister Fotogenie, Miss și Mister Simpatie, Miss și Mister Eleganță, dar și premiile 1,2,3 plus titlurile de Miss și Mister Boboc 2011 au fost distincțiile cu care s-au premiat cam toți concurenții. Spre deosebire de celelalte licee, la Colegiul Mihai Eminescu, titlul de Miss și Mister Boboc a fost diferit de premiul I.

Spectacolul a avut de toate: umor, muzică, beat-box, hip-hop, teatru și mult dans cu nelipsitele formații Glamour, Extasy sau Fashion. Un moment special l-au creat majoretele liceului. Pentru a da o notă specială, fetele care fac galerie elevilor implicați în competițiile sportive, au fost introduse în scenă de un elev îmbrăcat într-un costum de…bovină. Momentul a fost tratat cu multe aplauze și mai ales blituri ale camerelor de fotografiat de către cei din public. În public s-a aflat și tînăra care a câștigat titlul de Miss Boboc la Colegiul Național „A.T. Laurian”, Aisa Benghiac, pentru a-i susține pe doi dintre foștii ei colegi de gimnaziu, concurenți la titlul de Miss și Mister Boboc ai liceului.

Micuța artistă, Oana Tăbultoc a dat startul cântăreților incluși în program, iar piesa „Eminescu” interpretată de ea, s-a lăsat cu un val întreg de admirație, atât datorită interpretării cît și costumației foarte interesante, o rochie cu culorile drapelului românesc. Copila a fost distinsă și cu un premiu de Miss Bobocel primind chiar și o coroniță, exact ca în cazul câștigătoarelor titlului de Miss Boboc. Printre cei care au evoluat în spectacolul celor de la „Mihai Eminescu” s-au numărat și Lucian Repciuc, Andra Haliga, Andreea Popovici, trupa de teatru Atelier, trupa de hiphop Acuzat,  Raul Poamăneagră și Alexandra Necșanu, Ovidiu din Săveni, toboșar, calificat în faza a III-a a emisiunii „Românii au talent”, dar și Cosmin Agache care s-a bucurat și aici de multe urale și aplauze din partea publicului.

În ceea ce privește competiția bobocilor, una din tinere a fost nevoită să apeleze la un partener de ocazie după ce, cu doar cîteva ore înainte de începerea spectacolului, a fost anunțată că cel care urma să concureze ca partener pentru ea, nu mai poate veni. În total, în concurs au participat 10 perechi. Acestea au trecut prin proba de prezentare în costume tipic veneține, proba de sport finalizată cu un dans sportiv, proba de cultură generală, proba costumelor de seară și cea a dansului de societate. La proba de cultură generală, concurenților li s-a adresat o întrebare din diverse de domenii de activitate la care toți, foarte rapid, au dat răspunsul corect.

Proba costumelor de seară s-a derulat aproape ca la colegii lor de la Colegiul „Octav Onicescu” care, la rîndul lor, și-au ales ca tematică balul de epocă și cel venețian. Concurenții de la  „Eminescu” au descoperit chipul concurentei de masca pe care o purta după care i-au oferit un trandafir roșu. Împeună, au pornit spre public, au făcut o reverență și au plecat apoi mai departe. Proba aceasta a fost urmată de cea a dansurilor de societate după care juriul din care au făcut parte, printre alții, directorul Cristina Chiriac și Nicolae Buzduga, directorul adjunct a ales, cu mare greutate și multă nevoie de a trage de timp, câștigătorii.

Titlul de Miss Boboc 2011 i-a revenit Luciei Rizac care a mai câștigat și două premii din partea sponsorilor. Mihai Liviu a câștigat titlul de Mister Boboc. Locul I a revenit lui Bogdan Vadradan si Claudia Aionițoaie, locul II lui Lumaicu Silviu și Vatamanu Amelia iar locul III lui Ioniță Cosmin șik Clevet Oana. Miss Telegenie li Fotogenie a revenit Stefaniei Ursachi iar titlul de Miss și Mister Eleganță a fost câștigat de Muraru ALexandra și Daranga Stefan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *