Pasionaţii de film pot urmări în aceast săptămână, la Cinema Unirea, trei pelicule interesante. Este vorba de „Ultimul războinic al aerului”, care va rula de la ora 11.00, dar şi de „Loverboy”, distribuit cinefililor de la 13.00 şi 15.00.
Cel de-al treilea film, prezentat în premieră la Botoşani, este „Super 8” şi va începe la ortele 17.00 şi 19.00.
Super 8 (producţie 2011)
Regia: J.J. Abrams
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler
Gen film: mister, SF, thriller
În vara lui ’79, un grup de copii dintr-un orăşel din Ohio se hotărăsc să facă un film cu zombies. În timp ce filmează cu camera lor Super 8, copiii sunt martorii unui accident de tren. Scapă ca prin urechile acului de catastrofă, dar îşi dau seama repede că nu a fost deloc un accident. La puţin timp după eveniment, în oraş încep să se raporteze dispariţii în condiţii ciudate, precum şi evenimente inexplicabile. Ajutorul de şerif, Jackson Lamb (Kyle Chandler) încearcă să descopere adevărul, dar acesta se va dovedi mai înspăimîntător decît orice ipoteză şi-ar fi imaginat oricare dintre ei. Filmul este regizat de J.J. Abrams după scenariul său original.