Consiliul de administraţie a Spitalului de Psihiatrie va decide dacă se renunţă la contractul cu firma privată

spitalul de psihiatriePreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, speră ca Spitalul de Psihiatrie să renunţe la contractul încheiat cu firma particulară, la care a fost transferat o parte din personalul unităţii. Acesta a precizat că atât Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani, cât şi Copul de control de la CJ au finalizat controalele la unitatea spitalicească, însă nu a avansat nicio concluzie. Ţâbuleac a precizat doar că a trimis actul de control către Consiliul de administraţie a spitalului şi speră ca acesta să ia măsurile care se impun.

Cunosc faptul că ieri (nr.miercuri) s-a întrunit Consiliul de administraţie şi mi s-a solicitat să deleg şi un jurist din aparatul de specialitate, ca să-i sprijine în luarea celor mai potrivite măsuri. Mă aştept ca printre măsuri să se regăsească una referitoare la renunţarea la acel contract între Spitalul de Psihiatrie şi firma particulară privind plasarea forţei de muncă, pentru că nu e în regulă cu acest contract„, a precizat Ţâbuleac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *