Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că verificările la societatea Nova Apaserv au fost finalizate, iar concluzia desprinsă în urma acestora a fost aceea că salariaţii societăţii au încasat ilegal sporuri în valoare totală de 1,5 milioane lei. Mihai Ţâbuleac spune că deja au fost trasate nişte măsuri pentru recuperarea debitului.
„Actul de control a fost finalizat şi pot să vă spun că rezultă din acest document că trebuie recuperat acolo un fond de salarii de aproximativ 1,5 milioane lei. Aşa s-a constatat de către Corpul de Control, că s-ar fi plătit în neconcordanţă cu legea„, a precizat Ţâbuleac.
Acesta susţine însă că, din datele estimative puse la dispoziţie de către operatorul de apă CJ, rezultă că pe luna octombrie s-a obţinut un bilanţ favorabil şi că veniturile societăţii sunt semnificativ mai mari decât cheltuielile.
„Deja, putem spera că se recuperează circa 500.000 lei din pierderea anterioară. Este firesc ca angajaţii să dorească să obţină venituri tot mai mari. În ceea ce ne priveşte pe noi, putem acorda până în limita unei rentabilităţi optime şi a normelor legale în vigoare”, a adăugat Ţâbuleac.