Direcţia Servicii Publice Sport şi Agrement a propus Asociaţiei Ador, printr-o adresă, preluarea activităţii de capturare şi îngrijire a câinilor comunitari. Adresa a fost înaintată asociaţiei respective la începutul acestei luni. Potrivit directorului DSPSA, Eugen Ţurcanu, asociaţiei i se va pune la dispoziţie adăpostul situat în strada I.C. Brăteanu cu utilităţile existente, urmând ca cei din Asociaţia Ador să asigure cu personalul de care dispun serviciile medicale, respectiv sterilizare, vaccinare, tratamente, hrănirea şi paza animalelor capturate.
„Parte de finanţare se face de Consiliul Local în funcţie de sumele ce pot fi alocate de la Bugetul local, urmând ca dumneavostră să gestionaţi toate activităţile sus amintite cu cheltuielile ce se impun în acest sens„, se precizează în adresă.
De altfel, în urmă cu o zi şi viceprimarul Florin Ghiorghiţă a vorbit despre această propunere, de preluare a activităţii de capturare şi îngrijire a câinilor fără stăpân, însă nu s-a primit niciun punct de vedere al asociaţiei amintite.
Nu au timp sa dea raspuns. E greu cu munca, mai usor e sa faci scandal. Dar sa avem caini plini de boli pe toate strazile, e minunat.