Firma fostului preşedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Conţac, va efectua deszăpezirea drumurilor judeţene şi în iarna 2011-2012. Transporturi Auto Botoşani este singura societate care continuă parcursul în procesul de licitaţie pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect „Întreţinere drumuri judeţene pe timp de iarnă 2011 – 2012”. Şi asta după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contestaţia depusă de către societatea Artera Blue SRL Oneşti, a lui Dorinel Căşuneanu, în urma eliminării din licitaţie.
În aceste condiţii, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani urmeză să organizeze licitaţia Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Anunţul pe SEAP va fi făcut imediat după comunicarea oficială din partea CNSC a deciziei privind respingerea contestaţiei făcute de Artera Blue.
„În cel mult o săptămână se va cunoaşte societatea cu care vom încheia contractul şi atunci vor putea pregăti corespunzător sezonul rece următor”, a declarat, pentru BotosaniNews, directorul DJDP, Romeo Caciuc.
Iniţial, la licitaţia pentru deszăpezire s-au înscris şi firmele Artera Blue şi Tehnic Asist, însă acestea au fost descalificate din cauza neîndeplinirii condiţiilor tehnice impuse prin caietul de sarcini.