Cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Botoşani au participat, marţi la prânz, la o slujbă închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, patronii spirituali ai Jandarmeriei. Slujba a fost oficiată de preotul militar Ştefan Grădinaru, la ea participând atât şeful IJJ, Constantin Moroşanu, cât şi adjunctul acestuia, Marin Lupu. Ceremonialul religios a avut loc la troiţa din curtea Jandarmeriei.
8 noiembrie este marele praznic al Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril şi prilej de mare sărbătoare pentru Jandarmeria Română.
Numiţi în tradiţia românească şi Sfinţii Voievozi (cei mai cunoscuţi îngeri şi conducătorii oştilor cereşti), cei doi Arhangheli au fost aleşi patronii spirituali ai Armei datorită semnificaţiei lor de luptători pentru respectarea dreptăţii şi împotriva răzvrătirii, faptele lor fiind un demn exemplu de urmat pentru jandarmii români, în misiunea noastră de respectare a legalităţii.