Liderul PNL Botoşani despre comasarea spitalelor: Cred că votul era acelaşi, chiar dacă era la vedere

După ce în ultimele luni au fost date mai multe comunicate în care PNL Botoşani şi-a exprimat poziţia negativă vizavi de comasarea spitalelor, acum preşedintele Florin Ţurcanu pare să nu mai recunoască acest lucru şi spune că nciodată nu s-a discutat în Biroul Politic al PNL cum vor vota consilierii judeţeni ai acestei formaţiuni politice proiectul privind reorganizarea spitalelor. Ţurcanu susţine că PNL a venit cu o alternativă la proiectul de hotărâre privind comasarea spitalelor, însă nu a fost agreată de Ministerul Sănătăţii pentru ca Spitalul Judeţean să fie unul de categoria III-a, drept pentru care s-a mers pe proiectul preşedintelui Consiliului Judeţean.

Nu putem vorbi de consilieri judeţeni care au fost momiţi sau care au greşit. Punctul nostru de vedere a fost clar de la început. Am venit cu altă alternativă. Atâta timp cât Podriga, prin hârtia venită de la Ministerul Sănătăţii nu îndeplinea condiţiile pentru a asigura gradul III de competenţă la Spitalul Judeţean, atunci nu ai cum să nu găseşti o soluţie ca să asigure Spitalului Judeţean gradul III de competenţă. Putea să fie votul şi la vedere, dar a fost secret, însă eu cred că votul era acelaşi. Decizia nu s-a luat la partid„, a precizat Ţurcanu.

Consilierii judeţeni ai PNL au votat, luni, pentru comasarea spitalelor, singurul care a votat împotrivă fiind vicepreşedintele Consiliului Judeţean, liberala Cătălina Lupaşcu.

One thought on “Liderul PNL Botoşani despre comasarea spitalelor: Cred că votul era acelaşi, chiar dacă era la vedere

  1. „Politicienii populişti au falimentat Grecia. Politicieni ca Victor Ponta şi Crin Antonescu – cei care le spun oamenilor ce vor să audă, fără să ia în considerare vreun moment adevărul. Din cauza lor Europa este în pragul colapsului. Din cauza celor care spun că «statul va avea întotdeauna grijă de cetăţean, indiferent de situaţie». Adevărul este însă că modelul acesta socio-economic pe care socialiştii îl propovăduiesc face implozie. Cei din Uniunea Socialistă trebuie doar să deschidă ochii şi să accepte faptul că aşa nu se mai poate – epoca politicienilor populişti se încheie anul acesta! Este cântecul lor de lebădă, de aceea sunt atât de agitaţi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *