Inspecţia în Construcţii din Botoşani va fi desfiinţată

inspectoratul de stat in constructii‘Inspectoratul de Stat în Construcţii este prima institutie din România cu servicii deconcentrate care se reorganizează pe structura regiunilor de dezvoltare, în locul celei pe judeţe. Măsura vizează eficientizarea activităţii instituţiei, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal şi în special a celor cu perosnalul de conducere. Reorganizarea urmează linia promovată de Guvernul României de raţionalizare a cheltuielilor publice, a declarat, miercuri, ministrul Elena Udrea.
Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri, 2 noiembrie 2011, Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea OG nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii – I.S.C.
Prin prezentul act normativ se are în vedere înfiinţarea direcţiilor regionale în construcţii prin reorganizarea inspectoratelor judeţene în construcţii, pe structura regiunilor de dezvoltare.
Actuala formă de organizare în teritoriu a Inspectoratului de Stat în Construcţii -I.S.C., în inspectorate judeţene în construcţii, este foarte încărcată, existând 41 de inspectorate judeţene în construcţii şi Inspectoratul în Construcţii Bucureşti, cu organizare şi aparate proprii de conducere.
Măsurile de reorganizare vor conduce la reducerea a 125 de posturi de la 875 la 750, dintre care 60 de posturi de conducere şi 65 de posturi de execuţie. Prin aceste măsuri se urmăreşte eficientizarea activităţii inspectoratelor regionale în construcţii, care vor funcţiona cu un aparat de lucru suplu, pe o arie teritorială de competenţă constituită pe limitele teritoriale ale regiunilor de dezvoltare ale României.
Direcţia Regională în Construcţii Nord – Est va comasa Inspectoratele Judeţene în Construcţii Iaşi, Botoşani, Suceava, Bacău, Vaslui şi Neamţ. Va avea sediul în municipiul Iaşi şi Compartimente de control şi inspecţie pentru calitatea lucrărilor în construcţii în municipiile Botoşani, Suceava, Bacău, Vaslui şi Piatra Neamţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *