Personal insuficient la Centrul de plasament din Truşeşti. Instructorii de educaţie sunt nevoiţi să prepare şi hrana copiilor instituţionalizaţi, la sfârşit de săptămână, pentru ca bucătarul unităţii să poată să îşi mai ia câte o zi liberă. Mihai Aroşoaie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că la cei aproape 90 de copii instituţionalizaţi sunt angajate 29 de persoane, ceea ce este insuficient. Acesta susţine că urmează să poarte o discuţie cu conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru a căuta soluţii în rezolvarea situaţiei.
„Situaţia este total inversă faţă de celelalte centre de plasament, unde numărul de angajaţi cam bate cu numărul de beneficiari. Se lucrează foarte greu. Au oameni puţini, nu au bucătari. Instructorii de educaţie sâmbăta şi duminica, ca să poată da liber la bucătari, fac ei mâncare la copii. Le vine foarte greu. dacă au ajuns instructorii de educaţie să facă mâncare la copii mi se pare că nu este în regulă„, a precizat Aroşoaie.