Liga Sindicatelor din Învăţământ (LSI) Botoşani intenţionează să execute silit două primării din judeţ care au refuzat să deconteze naveta cadrelor didactice, deşi există hotărâri judecătoreşti. Liviu Axinte, liderul LSI Botoşani, a refuzat să facă public numele acestora, însă susţine că în cazul acestora sunt hotărâri defintive şi irevocabile. La nivelul judeţului Botoşani, doar 20% dintre primăriile din judeţ mai deconează naveta profesorilor. Acestea acuză lipsa fondurilor în bugetul local.
„Cu naveta cadrelor didactice este o mare problemă. La nivel de judeţ sunt nenumărate situaţii unde nu se mai decontează naveta şi puţine sunt cele care mai dau bani pentru navetă. Cred că vom fi nevoiţi să apelăm şi la executori judecătoreşti pentru a pune în aplicare unele hotărâri judecătoreşti care nu se pun în aplicare. Sunt două primării cu hotărâri judecătoreşti unde nu se face plata. Vom pune în aplicare hotărârea, iar singura soluţie este executarea silită”, a precizat Axinte.
Acesta susţine că este vorba de naveta nedecontată cadrelor didactice în anii 2009-2010, suma nedecontată pe un cadru didactic fiind în jurul a 500 lei.