Oprişanu: Fondurile pentru nou-născuţii din Botoşani ar putea fi mutate la Suceava

Medicul Gabriel Oprisanu
Gabriel Oprisanu

Directorul Spitalului de Psihiatrie, Gabriel Oprişanu, i-a solicitat preşedintelui PDL Botoşani, Cătălin Flutur, să dea o declaraţie scrisă că dacă se va realiza comasarea spitalelor, fondurile de 3,2 milioane de euro de la Maternitatea Botoşani nu vor fi transferate către Maternitatea Suceava.

Există un document oficial de la Banca Mondială care arată că banii alocaţi pentru Maternitatea din Botoşani pot fi relocaţi către alte unităţi similiare dacă nu se realizează anumite condiţii contractuale. Următoarea pe listă este Maternitatea din Suceava”, a declarat Oprişanu, care a explicat că prin comasare unitatea din Botoşani îşi va pierde personalitatea juridică iar contractul cu Banca Mondială va deveni nul de drept. În aceste condiţii, Banca Mondială ar putea decide relocarea fondurilor de 3,2 milioane de euro către Maternitatea din Suceava, care nu s-a calificat în prima etapă de finanţare.

Există o Frăţie a Fluturilor care s-a manifestat şi pe tema Regionalizării, prin care judeţul Botoşani ar putea fi absorbit de Iaşi sau Suceava. Vedem acum o frăţie asemănătoare în mutarea fondurilor pentru nou-născuţii din Botoşani către vecinii suceveni. În ambele situaţii Botoşaniul pierde în favoarea vărului din Suceava”, a explicat Oprişanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *