Sancţiunea dată Primăriei Botoşani de Ministerul Dezvoltării nu va fi contestată

Primarul Catalin Flutur
Primarul Catalin Flutur

Primăria Botoşani nu a contestat „corecţia financiară” aplicată de Ministerul Dezvoltării pe unul din proiectele europene. Primarul Cătălin Flutur a declarat că Primăria Botoşani va prezenta un punct de vedere vizavi de sancţiunea primită la care va aştepta un răspuns din partea Ministerului Dezvoltării.

Părerea mea este că este o deficienţă de sistem, de înţelegere a unor lucruri. Este o părere împărtăşită de toată lumea. Undeva, în cursul săptămânii viitoare, vom primi un răspuns după ce ne vom expune scris punctul de vedere. Ei invocă o clauză sau nu ştiu ce, pentru că nu-i nici recomandare, dintr-o directivă europeană, unde nu scrie nicăieri lucrul acesta nugru pe alb şi nu scrie nicăieri din legislaţia românească negru pe alb o situaţie pe care am mai văzut-o prin ţară-limitarea subcontractării. Este o interpretare, o deficienţă de sistem care se va rezolva prin discuţii„, a precizat primarul Cătălin Flutur.

Primăria Botoşani a primit o sancţiune de peste 700.000 lei pentru nerespectarea procedurilor de achiziţie publică în cadrul contractelor din Programul Operaţional Regional Axa 2. Ministerul Elena Udrea a anunţat că Primăria Botoşani a greşit în momentul în care a atribuit contractul de modernizare a ocolitorului Botoşaniului (străzile Sucevei, Calea Naţională, Împărat Traian, Tudor Vladimirescu, Petru Rareş, Calea Naţională şi Şoseaua Iaşului). Potrivit ministrului lucrarea, de peste zece milioane de euro, nu trebuia contractată cu trei firme (Conrec, Transporturi Auto şi ALDP Iaşi), ci cu una singură.

Potrivit primarului, lucrarea este şi executată în proporţie foarte mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *