Trei cadre didactice predau la catedră, deşi nu deţin aviz din partea unui psiholog precum că sunt apte pentru această activitate. Este vorba de un profesor de muzică de la Şcoala 7 Botoşani, un profesor de informatică de la Grup Şcolar Ştefăneşti, dar şi de un profesor de istorie suplinitor la Colegiul „Gr. Ghica” din Dorohoi. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) a solicitat directorilor de şcoli ca aceşti profesori să îşi facă testarea psihologică în caz contrar nu vor mai fi primiţi la ore.
„Profesorul titular de muzică nu are deocamdată acest aviz. Şi anul trecut a fost apt condiţionat de medicamente şi de urmare a unui tratament. M-am întrebat şi eu, cum poţi să fii apt condiţionat ca să lucrezi în învăţământ? Din punctul nostru de vedere, al Inspectoratului Şcolar, există persoane apte sau inapte pentru a preda în învăţământ, pentru că aici vorbim de soarta a sute de copii care trec prin faţa unui cadru didactic. Un alt caz, un suplinitor care nu a putut să-şi desfăşoare activitatea în învăţământ din cauza unor probleme descoperite de psiholog. De asemenea, mai este acel caz mediatizat de la Ştefăneşti, unde cadrul didactic, profesor de informatică, a stat în concedii medicale foarte mult de la începutul anului şcolar pe probleme de sănătate de tip cardio-vascular. La această dată este prezent la şcoală şi urmează ca pe parcursul acestei săptămâni să aducă avizul psihologic, dacă îl va obţine„, a precizat Ada Macovei, inspector general al IŞJ.
Aceasta susţine că în cazul celorlalte câteva mii de cadre didactice care activează în învăţământul botoşănean nu există probleme din acest punct de vedere şi că profesorii deţin aceste avize psihologice. Evaluarea psihologică a profesorilor se realizează la începutul fiecărui an şcolar la orice cabinet de specialitate, inclusiv la psihologii şcolari care desfăşoară această muncă gratuit.
Dacă la Colegiul „Gr.Ghica” din Dorohoi s-a decis înlocuirea profesorului cu probleme medicale de către un altul, nu acelaşi lucru se poate spune despre ceilalţi doi profesori.
„Dacă săptămâna aceasta nu va aduce avizul psihologic nu-i vom primi la ore. Însă este foarte delicat şi cu siguranţă vor urma procese. „, a adăugat şefa IŞJ.
Ada Macovei a atras atenţa directorilor de şcoli să monitorizeze profesorii cu afecţiuni de sănătate. Aceasta susţine că unii dintre directori îşi tolerează colegii, chiar şi pe cei care suferă de etilism cronic.