Judeţul Botoşani, pe locul I în regiunea Nord-Est, în campania Let’s Do It, Romania!

Judeţul Botoşani este printre judeţele fruntaşe în privinţa implicării în campania „Lets Do It, Romania”. În urma centralizării situaţiei privind numărul de voluntari implicaţi, precum şi al sacilor cu deşeuri strânşi, într-o singură zi, judeţul Botoşani s-a clasat pe locul I la nivelul regiunii Nord-Est, urmat de Suceava, Iaşi şi Neamţ.

Într-o singură zi, cei 11.131 de voluntari au adunat, la Botoşani,  numai puţin de 12.904 saci cu deşeuri. Judeţul Botoşani s-a clasat pe locul I la nivelul regiunii N-E atât la numărul voluntarilor implicaţi, cât şi la cel al numărului de saci strânşi.

Locul I ocupat la nivelul regiunii N-E i-a adus judeţului Botoşani un onorant loc 5 la nivelul ţării după judeţe ca Maramureş, Braşov, Prahova sau Argeş.

„Este un rezultat care ne onorează, dar pe care l-am aşteptat pentru că ne-am bazat pe o echipă care a muncit mult şi care şi-a dorit să-şi atingă obiectivele. Datorăm acest rezultat tuturor botoşănenilor care au înţeles că proiectul Let’s Do It, Romania înseamnă puterea de a schimba mentalităţi şi atitudini. Faptul că ne-am păstrat poziţia de lider la nivelul regiunii, confirmă interesul pe care îl acordăm, pentru al doilea an consecutiv, dorinţei de a demonstra că în România se pot petrece şi lucruri pozitive. Vreau să mulţumesc întregii echipe de organizare, precum şi tuturor voluntarilor,  pentru implicarea de care au dat dovadă chiar din momentul în care ne-am decis să continuăm şi la Botoşani povestea Let’s Do It, Romania!”, a declarat Paul Vieru, coordonatorul general al campaniei Let’s Do It Romania la nivelul judeţului Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *