Noul Cod civil va simplica procedurile de divorţ, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Tribunalului Botoşani, judecătorul Adrian Toporăscu. Şeful Tribunalului a prezentat noile prevederi ale Codului Civil care va intra în vigoare de sâmbătă, 1 octombrie 2011.
Toporăscu susţine că noul act normativ dă posibilitatea soţilor să divorţeze fie pe cale administrativă, fie prin notar, fie pe cale judiciară. Noul cod prevede că soţii pot să încheie şi o convenţie între ei îăn baza căreia să se stabilească bunurile pe care le-au deţinut înainte de căsătorie sau pe care le-au dobânmdit în timpul căsătoriei, astfel încât, în cazul separării, să nu se complice procedura de divorţ.
„Problemele care s-ar putea pune sunt cele legate de chestiunile ulteriore, de partaj, de împărţirea bunurilor pe care le-au înaintea şi în timpul căsătoriei. Aici s-a revenit la situaţia antebelică în care soţii au dreptul, înainte de încheierea căsătoriei sau pe parcursul ei, să îşi încheie un contract patrimonial referitor la bunurile lor„, a afirmat Toporăscu.
Iată prevederile principale ale noului Cod Civil, în materie de divorţ:
Motivele de divorţ (art. 373 Cod civil)
Divorţul poate avea loc:
a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi, ori la cererea unuia dintre soţi care e acceptată de celălalt;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei sau culpa comună a soţilor, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ.
c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani; divorţul se poate pronunţa chiar din culpa exclusivă a soţului reclamant, cu excepţia situaţiei în care pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se va pronunţa fără a se menţiona culpa soţilor.
d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei, caz în care desfacerea căsătoriei se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor.
Proceduri de divorţ:
1. pe cale administrativă poate fi soluţionat divorţul prin acord, indiferent de durata căsătoriei, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
– soţii îşi exprimă liber şi neviciat consimţământul, în faţa ofiţerului de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor,
– nici unul dintre ei nu este pus sub interdicţie judecătorească
– nu au copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi.
Cererea de divorţ se depune de către soţi împreună, iar după un termen de gândire de 30 de zile de la înregistrarea cererii, soţii se prezintă personal şi, dacă ambii stăruie să divorţeze, ofiţerul de stare civilă, după ce verifică valabilitatea consimţământului, eliberează certificatul de divorţ fără vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.
2. prin procedura notarială pot fi soluţionate:
– divorţul prin acord al soţilor care nu au copii minori,
– divorţul soţilor care au copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la:
– numele de familie pe care să îl poarte după divorţ,
– exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi,
– stabilirea locuinţei copiilor după divorţ,
– modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii,
– stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire
profesională a copiilor.
Competent este notarul de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor. Şi în acest caz niciunul dintre soţi nu trebuie să fie pus sub interdicţie, iar consimţământul trebuie să fie liber şi neviciat. Cererea de divorţ se depune de către soţi împreună, dar poate fi depusă şi prin mandatar cu procură autentică. După un termen de gândire de 30 de zile, soţii se prezintă personal, şi, dacă stăruie să divorţeze, notarul public, după ce verifică valabilitatea consimţământului, eliberează certificatul de divorţ fără vreo menţiune cu privire la culpa soţilor.
3. pe cale judiciară pot fi soluţionate cererile de divorţ pentru oricare dintre motivele arătate, dacă soţii se adresează direct instanţei de judecată sau dacă divorţul administrativ sau notarial a fost respins. Competentă este instanţa de tutelă, iar până la înfiinţarea sa, competenţa aparţine judecătoriei;
Efectele divorţului în raporturile dintre soţi:
Data desfacerii căsătoriei:
– Căsătoria este desfăcută din ziua în care hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă.
– Prin excepţie, dacă reclamantul decedează în timpul procesului şi acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii soţului reclamant, căsătoria se socoteşte desfăcută la data decesului.
– În cazul divorţului administrativ sau notarial, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ.
Numele de familie după căsătorie
– La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.
– Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.
– Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.
Efecte cu privire la regimul matrimonial
– În cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ.
– Oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt.
– Actele de înstrăinare sau de grevare, precum şi actele din care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data introducerii cererii de divorţ pot fi anulate dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.
Despăgubiri, prestaţii compensatorii, obligaţii de întreţinere între foştii soţi
– despăgubiri: soţul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. Instanţa de tutelă soluţionează cererea prin hotărârea de divorţ. Despăgubirile pot fi cerute distinct de dreptul la prestaţia compensatorie.
– obligaţia de întreţinere între soţi încetează prin desfacerea căsătoriei. Soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. Aceeaşi obligaţie intervine şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria.
– prestaţia compensatorie: în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani, iar divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită. Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere. Prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului (beneficiului adus de folosirea unui bun) asupra unor bunuri mobile sau imobile care aparţin debitorului.
EXERCITAREA AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI DUPĂ DIVORŢ
Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi
bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.
Părinţii căsătoriţi exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. În cazul divorţului părinţilor autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor din cod referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care căsătoria părinţilor copilului minor a fost anulată ori a încetat ca urmare a încheierii, cu bună credinţă, a unei noi căsătorii de către soţul unei persoane declarată moartă dar care ulterior s-a dovedit a fi în viaţă.
În limbaj comun se foloseşte sintagma „custodia copiilor”, termen împrumutat din alte sisteme de drept, care nu se suprapune identic cu exercitarea autorităţii părinteşti după divorţ, dar care este folosit şi într-o serie de documente internaţionale, cum ar fi Convenţia Europeană privind recunoaşterea şi aplicarea hotărârilor privind custodia copiilor şi restabilirea custodiei copiilor din 1980.
Pe lângă dispoziţiile Noului Cod civil privind efectele divorţului în raporturile dintre copii şi părinţi, trebuie avute în vedere şi drepturile copilului prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori
Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi
– regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi (în limbaj obişnuit – „custodie comună”).
– excepţia: când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi (părinte custodian). În această situaţie, celălalt părinte (părinte necustodian) păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
– în mod cu totul şi cu totul excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.
Locuinţa copilului după divorţ
– părinţii se pot înţelege asupra locuinţei copilului după divorţ;
– dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.
– în mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili ca acesta să locuiască la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea supraveghează copilul şi îndeplinesc tot ce este necesar pentru sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.
– Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau a altor drepturi părinteşti, locuinţa minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi. În cazul în care părinţii nu se înțeleg cu privire la aceste aspecte
instanţa va decide dacă o schimbare a locuinţei este oportună sau nu.
Relaţiile personale ale copilului cu părinţii şi cu alte persoane semnificative din viaţa sa
– copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.
– părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul să aibă legături personale cu acesta;
– în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.
– copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie
– părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Relaţiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are dreptul la relaţii personale cu
copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;
d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul;
f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau
şcolare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu copilul
Contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a
copiilor
– părinţii se pot înţelege cu privire la contribuţia lor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, înţelegere de care poate lua act notarul în cazul divorţului notarial sau instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ,
– în caz de neînţelegere, instanţa de tutelă stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor;
– obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.
– numai dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani. Pensia de întreţinere poate fi sub o sumă fixă sau o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.
– întreţinerea datorată de părinte se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
– pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.
– părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să fie achitată prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în
măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.
– dacă apare o schimbare în ceea ce priveşte posibilităţile financiare ale părintelui care plăteşte întreţinerea şi nevoia copilului care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.
