Prefectul Cristian Roman le-a cerut, miercuri, directorilor de institutii deconcentrate, în cadrul Colegiului Prefectural, sa se implice in crearea de noi locuri de munca in judetul Botosani. Acesta a spus ca directiva a fost trasata şi Instituţiei Prefectului de la nivel central şi reprezintă o prioritate pentru Guvern.
„Va transmit la modul cel mai serios, nu neapărat pentru că ni s-a transmis şi nouă de primul-ministru. Vă cer să vă implicaţi, fiecare în domeniul lui de activitate, în crearea de noi locuri de muncă. Suntem un judeţ un judeţ care face comerţ: cumpărăm şi vindem, ceea ce nu este neapărat în regulă. Vă cer să vă implicaţi pentru a creşte ponderea celor două ramuri care aduc plus valoare, industria şi agricultura, în judeţul nostru. Fiecare în sectorul lui. Fiecare loc de muncă va conta. Aşa că nu ezitaţi să vă implicaţi în absolut tot ce înseamnă crearea de locuri de muncă în judeţul nostru, indiferent de sectorul de activitate, chiar cu salariul minim pe economie„, a spus prefectul.
El a spus că în cazul vor fi piedici din partea unor instituţii publice, chiar şi a celor cu atribuţiuni de control în realizarea acestei măsuri, vor fi dictate sancţiuni.
Ai dreptate corrado cattani astuia daca ii pui si musteata seamana perfect cu hitler ca atituninea si apucaturile lui le are