Mai multe lucrari derulate la nivelul judetului Botosani prin Ministerul Dezvoltarii Regionale si finantate prin programul guvernamental vor depasi termenele de finalizare. Aceste lucrari trebuiau finalizate la sfirsitul acestui an, insa, din lipsa de fonduri, ele s-au derulat anevoios. Presedintele Consiliului Judetean, Mihai Tibuleac, a declarat ca este putin probabil ca in lunile care au mai ramas pina la sfirsitul anului sa fie finalizate lucrarile de asfaltare a unor drumuri judetene si comunale, dar si a unor lucrari de alimentare cu apa.
„De regula, finalul de an nu permite desfasurarea lucrarilor in aer liber datorita timpului nefavorabil, ca sa se mai poata respecta termenele de finalizare. Aici este nevoie de sprijinul direct al Guvernului, pentru ca discutam de un program guvernamental si nu unul oarecare, ci unul care se desfasoara de 14 ani. Dupa 14 ani de derulare, judetul Botosani se afla intr-un moment in care are deschise santiere pentru care este nevoie de circa 40 milioane lei pentru sectiunea de modernizari de drumuri judetene si comunale si de aproximativ 30 milioane lei pentru sectiunea de alimentari cu apa. Vorbesc de necesarul care ar implica finalizarea lucrarilor cu termen de punere in functiune 2011. Lucrurile acestea sunt cunoscute la nivelul Ministerului Dezvolatrii comunicare s-a facut oficial, prin corespondenta, dar si prin discutii directe cu conducerea acestui minister. Anul at acesta am primit sume nemultumitoare pentru continuarea lucrarilor la modernizari de drumuri si alimentari cu apa care sunt deja in lucru si am sperat ca la rectificarea din august se va obtine ceva in plu. Nu s-a obtinut decat o suma de 500.000 lei.”, a spus Mihai Tibuleac.
El sustine ca exista promisiuni ca la rectificarea din octombrie judetul Botosani sa aiba sustinerea financiara din partea Ministerului Dezvoltarii pentru derularea acestui program guvernamental cu o suma mai consistenta.
„Avem santiere importante. Au fost greutati intampinate in ceea ce priveste investitia de la Vorona, mai este drumul judetean dintre Podeni si Vorniceni, dar sunt si drumuri comunale incluse in acest program, cum ar fi drumul care face legatura intre Dimacheni si Roma sau drumul care face legatura intre Ungureni si Dangeni. Vorbim despre investitii in alimentari cu apa, avem santiere deschise in zona Vorona-Tudora, in zona Trusesti, Dobarceni, in zona Radauti Prut, VF. Cimpului, Adaseni.”, a adaugat presedintele CJ.