Şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean recomandă părinţilor să trimită copiii la şcoală cu ţinute decente, conforme cu statutul de elev. Ei atrag, de asemenea, atenţia ca elevii să nu poarte asupra lor bijuterii sau telefoane mobile.
„Îi rugăm să fie atenţi la ce bijuterii poartă copii, pentru că acestea nu pot să cadă niciodată în responsabilitatea cadrului didactic în caz de deteriorare sau pierdere, inclusiv recomandăm părinţilor să încerce să nu-i mai trimită la şcoală cu telefoane mobile. Aceste telefoane mobile, pe măsură ce sunt mai performante, încurajează elevii la utilizarea tuturor funcţiilor pe care le au şi de aici apar filmuleţe în care înregistrează diferite secvenţe din discuţiile elevilor, din activităţile pe care le au şi pot conduce la fenomene ulterioare de violenţă fizică, verbală, de agresiune din partea celor care au fost filmaţi fără acordul lor„, a precizat Ada Macovei.