Actiunile Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) privind stoparea strângerii de fonduri de la părinţi pentru diferite activităţi şcolare sau extraşcolare sunt boicotate de cadrele didactice, a declarat, marti, în cadrul unei conferinte de presă inspectorul general al IŞJ, Ada Macovei. Aceasta susţine că cadrele didactice vin cu tabele în faţa părinţilor prin care îi pun să îşi dea cu subsemnatul dacă sunt de acord cu materiale auxiliare în şcoli sau dacă sunt sau nu de acord cu teme pentru acasă în cazul elevilor. Şefa învăţământului botoşănean atrage atenţia că aceste tabele sunt nule, pentru că nu sunt conforme cerinţelor IŞJ.
„Aceste acţiuni sunt boicotate de cadrele didactice. Spun lucru acesta în cunoştinţă de cauză pentru că semnalele pe care le-am primit sunt în acest sens. Deşi am solicitat printr-o notă scrisă unităţilor de învăţământ să comunice părinţilor faptul că au posibilitatea să se exprime printr-o cerere scrisă adresată conducerii unităţii de învăţământ dacă sunt sau nu sunt de acord cu anumite teme pentru acasă la anumite discipline de învăţământ, iată că la şedinţele cu părinţii se completează tabele cu semnături pentru susţinerea temelor, lucru care nu este conform solicitărilor Inspectoratului Şcolar. Este clar că părinţii vor consemna că sunt de acord cu temele, mai ales în faţa Consiliului profesoral sau a dirigintelui sau a învăţătoarei de la clasă luându-se unul după altul sau de ruşinea cadrului didactica su temându-se că vor suferi copiii lor în urma acestor acţiuni„, a precizat Ada Macovei.
Ea solicită părinţilor să-şi exprime punctul de vedere individual şi scris la conducerea unităţii de învăţământ, în registratura şcolii respective, dacă sunt de acordă cu temele pentru acasă pentru copiii lor şi să menţioneze şi disciplinele la care sunt de acord.