Senatorul PSD Gheorghe Marcu i-a adresat, luni, o interepelare premierului Emil Boc pe tema fondurilor obţinute din privatizări. Liderul PSD Botoşani i-a cerut primului ministru să justifice utilizarea sumelor aferente Fondului Naţional de Dezvoltare Economică, de 2,644 miliarde euro.
Iată continutul interpelării.
În urma insistenţelor presei, Ministerul Finanţelor Publice a făcut public, în luna iulie a.c., soldul disponibilităţilor din vărsămintele din privatizare, aferente Fondului Naţional de Dezvoltare Economică, respectiv suma de 2,644 miliarde euro, la cursul de 4,2 lei/euro.
Ştim că aceşti bani nu sunt venituri fiscale şi nu sunt înregistraţi ca venituri la buget, de ei dispunând Guvernul, care îi alocă pe baza unor acte normative, care justifică în fapt banii acordaţi în funcţie de preferinţele politice şi interesele de moment. Însă, nu există o evidenţă clară a sumelor cheltuite din acest Fond.
Chiar dumneavoastră aţi declarat la un moment dat că Fondul nu are bani reali, ci ei există doar ca valoare contabilă, ceea ce nu este adevărat.
S-a vehiculat ideea că în acest an aţi alocat Secretariatului General al Guvernului şi altor 6 ministere 2, 31 miliarde lei, iar anul trecut s-au alocat din acelaşi fond 390 milioane lei CNADNR.
Urmare a acestui fapt, vă rog să-mi furnizaţi o situaţie la zi a soldului aferent Fondului Naţional de Dezvoltare Economică şi beneficiarii sumelor alocate prin hotărâri de guvern, de la preluarea mandatului de către dumneavoastră.