Marmura adusă din China a început deja să se desprindă de pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, înainte ca lucrarea să fie finalizată. Conducerea Primăriei a primit o sesizare din partea unui botoşănean cu privire la lucrarea realizată pentru a doua oară pe trotuarul de pe Bulevard. Concret, o parte din plăcile montate încep să se desprindă şi asta la doar o lună după ce au fost montate. Viceprimarul Cătălin Alexa spune că a fost făcută o verificare în acest sens, iar plăcile desprinse au fost din nou montate.
„Mai sunt locuri unde din diverse cauze, ori nu au folosit ciment, ori nu a fost bună compoziţia, mai sar din plăci. Dacă firma nu a respectat calitatea va reface totul pe propria cheltuială. Plăcile care au sărit nu sunt multe, le numărăm pe degete, însă lucrarea nu trebuie făcută în grabă„, a spus viceprimarul Cătălin Alexa.
Lucrarea pe un tronson al Bulevardului este aproape gata şi urmează să demareze lucrările şi pe partea dinspre Pietonal.