Municipiul Botoșani câștigă cu peste două miliarde de lei vechi în plus, față de cât s-a anticipat, din valorificarea deșeurilor de fier și cupru rezultate din demolarea CET-ului vechi, se arată într-un comunicat al Moder calor. Cantitatea totală de metale reieșită la finalul lucrărilor de demolare a celor patru cazane de mare volum, a fost de 1.350 de tone, cu 200 mai mult decât s-a aproximat la data organizării licitației.
Cele 1,63 de milioane de lei, rezultate din valorificarea întregii cantități de deșeuri, vor fi folosite pentru cofinanțarea proiectului de investiții în sistemul de termoficare. Acestea vor acoperi o parte din obligațiile financiare la care Consiliul Local s-a angajat în proiectul de peste 45 de milioane de euro din fonduri europene, pentru modernizarea CET-ului și a rețelelor de transport.
Deșeurile de fier și cupru au fost scoase la vânzare de către operatorul de termoficare la începutul lunii iulie la Bursa Română de Mărfuri (BRM), Terminalul Piatra Neamț. Vânzarea a fost mediatizată cu câteva luni înainte de a avea loc licitația, anunțul de participare la procedură fiind publicat de Terminalul din Neamț în presa de specialitate, pe site-ul BRM, cât și la sediul instituției. Modern Calor a publicat prin intermediul presei locale intenția de valorificare a deșeurilor, astfel încât la licitație să se poată înscrie orice firmă, iar prețul să fie cât mai avantajos pentru botoșăneni.
Caietul de sarcini al licitației cu strigare a fost cumpărat de 6 firme de profil din Brașov, Ilfov, Galați, Iași, Podul Iloaei și Ploiești, trei societăți depunând oferte. Acestea au licitat și au ridicat prețul de la nivelul de pornire – de 1.15 lei pe kilogram de fier și 22 de lei pe unul de cupru, la 1.25 de lei pentru fier și 26 de lei pentru cupru. Pe piața deșeurilor metalice prețurile celor două produse sunt de 1.05, respecvtiv 21 de lei.
Componența consiliilor de administrație a firmelor ce participă la o licitație cu strigare nu poate influența concurența deschisă a participanților. Ridicarea prețului peste cel de pornire este o dovadă a acestui lucru și un avantaj pentru cel care vinde.
”Faptul că din partea opoziției apar acum nelămuriri privind valorificarea vechilor echipamente, arată că social-democrații vor să mărească imensul prejudiciu pe care l-au adus sistemului de termoficare în perioada 2000-2004. Indiferent de componența consiliilor de administrație ale firmelor participante la astfel de licitații, căștigă firma care oferă un preț mai bun. Iar pe noi asta ne interesa: prețul.”, a declarat Ion Diaconu, directorul general SC Modern Calor SA, invitând liderii botoșăneni din orice partid să sprijine în mod real sistemul de termoficare.
Serviciul marketing, comunicare al SC Modern Calor SA
Curtea de apel Suceava a anulat ordinul in baya caruia cei cu centrale erau pusi la plata. Modern Hotia a auzit de acest lucru? De ce continua sa emita facturi?