Mii de oameni au mers, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la bisericile din judeţul Botoşani. Majoritatea credincioşilor au ajuns la biserici aproape de miezul pentru a lua lumină, apoi s-au întors spre case. Parte din ei au revenit cu produsele tradiţionale, câteva ore mai târziu, pentru a fi sfinţite.
Au fost şi oameni care au rezistat şi au stat toată slujba de înviere. Una dintre cele mai aglomerate biserici a fost Sf Ioan, acolo unde slujba a fost oficiată de protopopul Petru Fercal.
Lumânarea de Înviere este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.
Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.
Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.
