Strigător la cer! O tânără de 21 de ani și-a aruncat copilul nou-născut în WC

foto: Guliver/Getty Images

O intervenție șocantă a avut loc noaptea trecută în Vatra Pașcani, unde un nou-născut a fost salvat după ce fusese aruncat într-o toaletă din curte, de mama sa, o femeie de 21 de ani, aflată la a doua naștere. Aceasta a născut la termen, însă crezând că e mort l-a aruncat în latrină.

Incidentul a fost semnalat la ora 23:30, când bărbatul femeii a anunțat patronii fermei de vaci unde locuiau că aceasta a născut. La sosire, unul dintre aceștia a început să caute copilul, în timp ce celălalt a sunat la 112. Echipajul de pe ambulanță, ajuns împreună cu Poliția, a descoperit nou-născutul după ce un ambulanțier a auzit scâncetele provenind din latrină. Bebelușul ar fi căzut pe un dâmb de pământ. S-a acționat rapid, s-a stricat latrina, iar ambulanța era la ora 00.10 cu nou născutul în CPU, conform medicului Delia Molocea-Bocovanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Pașcani.

Bebelușul, un băiețel de 2000 g, fusese aruncat în toaleta din curte și se afla în stare de hipotermie severă. La ora 00:10, ambulanța l-a transportat de urgență la CPU al Spitalului Municipal Pașcani, unde medicii au început imediat procedurile de încălzire. După 3 ore și jumătate, temperatura copilului a ajuns la 34,4°C.

În prezent, nou-născutul este stabil hemodinamic, dar rămâne sub supravegherea medicilor pentru investigații suplimentare, să nu aibă vreo fractură sau hemoragie cerebrală, de la căzătură. Femeia este internată la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, secția Ginecologie. Conform domiciliului din buletin, mama este din Mureș, iar tatăl din Constanța și locuiau la ferma unde munceau. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.

Sursa:newspascani.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *