Inspectorul general al IȘJ Botoșani, despre profesorii care cumulează pensia cu salariul: Sunt foarte puțini profesori, în zone rurale, unde nu am mai avut soluții

Cadrele didactice pensionabile din Botoșani, care și-au prelungit activitatea la catedră în anul școlar 2025-2026, nu cumulează salariul cu pensia. Bogdan Suruciuc, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, a declarat că în învățământul botoșănean sunt foarte puțini dascăli, în special în școli din mediul rural, care primesc pensie și care mai predau, dar sunt la plata cu ora.

În urma presiunilor făcute de sindicatele din educație, Guvernul a suspendat prevederile OUG 9 adoptată pe 6 matie, astfel că profesorii care au primit decizii de pensionare pot continua să predea pe baza contractului pe care îl au cu școala până la finalul anului 2025

Conform legii, în sistemul de educație, când îndeplinești vârsta de pensionare, ai dreptul la trei ani de zile de prelungire. Cei care au cerut prelungire, nu sunt în situația de a beneficia și de pensie și de salariu, pentru că ei împlinesc vârsta de pensionare, dar continuă trei ani de zile fără să primească o decizie de pensionare. Ei nu intră în discuții. Decizii de pensionare sunt, dar la plata cu ora, nu avem cu contracte încheiate. Sunt foarte puțini profesori, în zone rurale, unde nu am mai avut soluții și clar că am apelat la cei care sunt deja pensionari”, a precizat Bogdan Suruciuc.

În învățământul botoșănean, 59 de profesori pensionabili vor continua activitatea la catedră și în anul școlar viitor.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *