A fost stabilită structura anului școlar 2025-2026! Când începe școala în septembrie

Anul școlar 2025-2026, care va fi structurat tot pe module, începe pe 8 septembrie 2025 și se încheie pe 19 iunie 2026, potrivit Ordinului privind structura anului școlar 2025-2026, publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, anul școlar viitor se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:  intervale de cursuri: de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;

-de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025;

-de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

-de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

-de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026

Intervale de vacanță: de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;  de sâmbătă, 20 decembrie, 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;  o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie -1 martie 2026;
— de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026;
— de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

În ziua de 5 octombrie — Ziua internațională a educației și în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025-3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe. La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *