Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a propus ca în fiecare vamă din România să fie prezenți comisari din cadrul instituției, „pentru a preveni introducerea pe piață a unor produse care pot pune în pericol sănătatea și siguranța consumatorilor români”.
Piedone subliniază, astfel, necesitatea implementării unei astfel de măsuri în cadrul controalelor vamale, având în vedere transpunerea regulamentului european 1020/2019.
Astfel, potrivit acestuia, în cele trei vămi din județul Botoșani ar urma să fie comisari care să prevină introducerea pe piață a produselor care pun sănătate în pericol. Este vorba despre Stânca Costești, Rădăuți- Prut și Racovăț.