FC Botoșani lansează o provocare la început de primăvară: cea mai frumoasă declarație de devotament dedicată echipei va fi premiată cu o invitație la meciul FC Botoșani vs Unirea Slobozia pe care câștigătoarea îl poate urmări alături de partener de la lojă.
„ Afecțiunea se răsplătește! Câștigătoarea va fi anunțată pe pagina noastră de FB în cursul zilei de duminică, 9 martie 2025, urmând ca luni, să intre în posesia invitațiilor la meci”, anunță FC Botoșani.
Sunt luate în considerare declarațiile video.
De asemenea, suporterii care își exprimă dragostea pentru doamna vieții lor într-o declarație video sunt premiați de FC Botoșani. Autorii celor mai frumoase cinci declarații vor beneficia de invitații duble la partida FC Botoșani – Unirea Slobozia, programată luni, 10 martie 2025, ora 17:00, pe Stadionul „Municipal”. Câștigătorii vor fi anunțați pe pagina de Facebook a echipei în cursul zilei de duminică, 9 martie 2025, urmând ca luni, să intre în posesia invitațiilor la meci.