Un bărbat, în vârstă de 47 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui incendiu ce a izbucnit, duminică, într-o gospodărie din localitatea Borosoaia, comuna Plugari, județul Iași. Bunurile dintr-o bucătărie de vară au fost cuprinse de flăcări după ce acesta a încercat să aprindă focul cu benzină.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere, dar și două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la ISU Iași.
Primii care au ajuns la caz au fost pompierii militari din Flămânzi. Bărbatul a fost găsit în afara anexei. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din gospodărie. Aceștia au eliminat și riscul de explozie din interiorul anexei fiind scoase două butelii, se precizează într-un comunicat al ISU Botoșani.