Cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, cinci pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. Este vorba de un cinci subofițeri, astfel:
– la gradul de plutonier adjutant șef – Constantin Ciobanu, Mihai Beșleagă și Constantin Liteanu;
– la gradul de plutonier adjutant – Ioan Axinte;
– la gradul de plutonier – Răzvan – Petru Stoica.
Inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan – Decebal Muraru a precizat că înaintarea în gradul următor este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată atât munca, implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, cât și respectarea deontologiei profesionale.
Alături de pompieri, la acest moment festiv, au fost prefectul județului, Dan Nechifor, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Constantin Bursuc, viceprimarul municipiului Botoșani, Dana Bețenchi, as. Camelia Caliniuc, asistent șef UPU-SMURD, precum și managerul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, dr. Eduard Gurău. Și în acest an, la ședința festivă a participat și Matei, un băiețel de 6 ani din municipiul Botoșani, pasionat de meseria de pompier.