Un botoșănean le-a stricat cheful unor tineri, într-un apartament din Botoșani. A sunat la Poliția Locală și a reclamat că nu se poate odihni din cauza muzicii. Incidentul a avut loc pe 21 februarie, pe Aleea Constantin Iordăchescu.
„În jurul orelor 23:00, ca urmare a unui apel telefonic, cu privire la tulburarea liniștii publice, polițiștii locali s-au deplasat pe Aleea Constantin Iordăchescu nr. 40, unde au constatat că într-adevăr dintr-un apartament se auzea muzica la intensitate mare, fiind deranjați vecinii. Echipajul a identificat trei tineri care au fost sancționați pentru tulburarea liniștii publice potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991.”, precizează reprezentanții Poliției Locale.