S-a lăsat cu scandaluri de Dragobete, Ziua Iubirii la români, între romii din Centrul Istoric, dar și din Parcul Tineretului. Polițiștii locali, dar și angajații MAI au fost chemați să intervină pentru a calma spiritele. Un grup de aproximativ 12 persoane care prezentau un comportament antisocial a fost observat pe camerele de supraveghere în Centrul Istoric. Deoarece între aceștia a izbucnit și un scandal, au fost sesizați polițiștii locali, care au identificat 5 bărbați de etnie romă cu vârste cuprinse între 30 – 44 de ani. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei fiecare, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
După aproximativ o oră, aceleași persoane au fost observate pe camerele de supraveghere din Parcul Tineretului, manifestându-se în același mod, deranjând ordinea și liniștea publică. Pentru prevenirea declanșării unui conflict polițiștii locali din Dispecerat, au monitorizat cu prioritate zona, constatând că în scurt timp, în jurul lor, s-au adunat foarte mulți cetățeni. Deoarece exista riscul ca situația să degenereze, au fost direcționați la fața locului polițiștii locali aflați de serviciu în acel moment, precum și structurile M.A.I. cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice.
„La fața locului, polițiștii locali au depistat aproximativ 50 de persoane, de etnie romă, care aveau o dispută verbală. Având în vedere aspectele constatate la fața locului și atribuțiile poliției locale, soluționarea situației a fost preluată de către structurile competente”, precizează polițiștii locali.