Seria incendiilor generate de coșurile de fum necurățate de funingine, continuă. Duminică după-amiază, alte două familii din localitățile Frumușica și Cervicești au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza unor astfel de evenimente.
Pompierii de la Detașamentul Botoșani și Puntul de Lucru Flămânzi au intervenit și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale însemnate.
„Atragem, din nou, atenția asupra necesității curățării periodice a coșurilor de fum, o măsură esențială pentru prevenirea incendiilor. Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar focul se poate extinde rapid la structura acoperișului și la întreaga locuință”, spun pompierii.