Un bărbat din Botoșani și-a bătut vecinul, după o băută cu acesta. A fost condamnat pentru tentativă de omor

Un bărbat din județul Botoșani și-a bătut vecinul, după o băută cu acesta. Individul a fost condamnat, vineri, pentru tentativă de omor. Botoșăneanul Dumitru Paliciuc, în vârstă de 67 de ani, din orașul Flămânzi, a fost condamnat, definitiv, la doi ani și trei luni de închisoare, în baza unei sentințe a Curții de Apel Suceava.

Inițial, Tribunalul Botoșani l-a condamnat pe acesta la trei ani de închisoare.

Pedeapsa finală a fost dictată după mai bine de zece ani de la comiterea faptei. Pe 20 februarie 2014, în jurul orei 18.00, în timp ce se aflau la domiciliul victimei sale, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, botoșăneanul a lovit gazda de mai multe ori cu un lemn de foc, în special la nivelul capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Paliciuc Dumitru împotriva sentinței penale nr. 174 din data de 29.10.2024, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr. 761/40/2024. Desființează în parte sentința penală mai sus menționată și în rejudecare: Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 3 (trei) ani închisoare la 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi 19.02.2025, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *